Termeni de utilizare
Site-ul librariacopiilor.ro
Toate informațiile din acest site sunt prezentate sub rezerva erorilor de introducere și de programare. Librăria copiilor își rezervă dreptul de a face orice modificare, de orice natură, fără vreo notificare prealabilă. Librăria copiilor nu poate răspunde de securitatea modului dv. de a accesa internetul și de eventualele restricții de navigare sau configurări de software pe calculatorul dv. care împiedică accesarea și buna funcționare a site-ului librariacopiilor.ro.
Copyright
Toate elementele care compun acest site (texte, imagini, codul sursa al paginilor și altele) sunt proprietatea Librăriei copiilor și sunt protejate de legile românești și internaționale privind drepturile de autor. Excepție fac materialele unde este specificat un alt deținător al drepturilor de autor. Materialele primite de la furnizorii Librăriei copiilor (texte de prezentare, imagini din cărți etc.) au fost incluse în site în urma exprimării în mod explicit de către furnizori a acordului lor.
Garanții
Librăria copiilor garantează livrarea produselor comandate în perfectă stare, în cantitatea cerută de dv. și la prețurile indicate pe site în momentul comenzii. Dacă, în mod excepțional, descoperiți în colet cărți cu defecte sau alte titluri decât cele comandate, Librăria copiilor va înlocui gratuit exemplarele defecte și va expedia pe cheltuiala proprie cărțile care lipsesc. Excepție fac deteriorările cărților din cauze independente de Librărie (manipulare defectuoasă după livrare, păstrarea în condiții improprii de către client etc.).
Confidențialitate
Datele pe care ni le furnizați pin vizitarea acestui site și efectuarea de comenzi online vor fi folosite de Librăria copiilor doar pentru a vă expedia produsele comandate și în activitatea noastră internă (rapoarte, statistici etc.). Datele dv. nu vor fi încredințate sub nici o formă altor persoane, firme sau instituții și nu vor fi făcute publice pe site sau în materialele publicitare.
Vă mulțumim!
Librăria copiilor