„În doi ani, un copil nu poate învăţa prea multe cuvinte […], dar în doi ani ochii tăi au văzut o mare parte din lucrurile care stau pe pământ”. Ce nu se poate spune, se poate desena, cu creioane şi fără gumă, căci lumea e exact aşa cum o desenează copilul, ea îi acceptă calm interpretările stângace. Irina Petras Mai mult…

Cărticică de trei ani ştie deja ce înseamnă să ai un nume al tău şi mai ştie o mulţime de cuvinte noi pe care, deocamdată, le stâlceşte, le pelticeşte, luând-o mereu de la început, în veritabile vocalize verbale, gata să escaladeze prin poezioare jucăuşe chiar şi teribilul rrrr. Mai mult…

Cărticică de patru ani face un pas mai departe în stăpânirea lumii din preajmă. Ea îşi îngăduie combinări năstruşnice, a învăţat reguli de bună purtare şi le transmite cu autoritate şi cu hohot de râs faunei mişunând în orice carte pentru prichindei. Mai mult…

În Cărticică de cinci ani, lumea se organizează deja în mici comunităţi, familia îşi dezvăluie ierarhiile şi rostul, oraşul e un teritoriu fabulos de cucerit cu tact şi cu disciplină, micul organism comunitar are legi de respectat, rolul fiecăruia e bine stabilit. Poveştile devin aventuri, cu balene şi cu harpoane, cu răsturnări de situaţii, fabulosul se prelinge din călimară şi umple dezinvolt pagina. Irina Petras Mai mult…

Acum începe vremea basmelor, a proverbelor, a zicătorilor, a jocurilor de cuvinte dezlănţuite cu libertatea celui care ştie deja să le stăpânească. Copilul, câmp mănos sub cuvintele-ploi, îşi locuieşte limba în starea de veghe întreţinută de poezie, de literatură. Irina Petras Mai mult…